Despre a spune vorbe mari, (2)

“Dincoace de credinta aceasta, ramane valabila o consecinta mai profana: nu e bine sa te pronunti prea in pripa si prea ritos despre ceva sau cineva si cu atat mai putin sa-ti iei angajamente pe care nu se stie daca ai sa le poti tine.

Sunt oameni entuziasti care, aprinzandu-se usor, apuca sa ia atitudini declarate care pe urma le pot fi pagubitoare, dar de la care le-ar veni oarecum sa mai dea inapoi; nu rareori imprejurarea e mult mai prejos de asemenea gesturi , iar cel in cauza se mai acopera si de ridicol, fie ca persevereaza, fie ca nu.”

paragraf care m-a pus pe ganduri amarui, eu avand la indemana o rezerva de entuziasm impresionanta. Din Simtul practic.

“Elogiul gafei”

“Iubesc gafeurii. Gafa imi pare un semn de noblete, prin nonsalanta si dezinvoltura ei, prin lipsa ei de calcule si oportunism. (De aceea odinioara diplomatii de cariera, pentru care gafa era pacatul suprem, in genere erau lipsiti de noblete si de veritabila eleganta, cu toata distinctia lor obligatorie.)

Gafeurul e distrat, ceea ce e expresia meditatiei sau contemplarii; e greu ca un intelectual sa nu gafeze niciodata. Gafa e o forma de cinism spontan si candid; e veridica si dezinteresata. (Dar sa nu uitam: mai exista si lipsa de tact.)”

din Bunul-simt ca paradox

“A fi distrat”

“Distractia e o manifestare a setei de cunoastere. Distratul, absorbit de ganduri launtrice si fascinat de spectacolul lumii externe, din care surprinde detalii revelatoare, urmarindu-le cu o curiozitate plina de mirare, e nedisponibil, absent la solicitarile imediate, fiind total solicitat de cunoastere.

Ceilalti, desteptii, istetii, considera realitatea gata facuta, cunoscuta, clasata; o preiau in bloc, in fond schematic si abstract; trec prin viata fara sa banuiasca esentele, percep cu promptitudine tot ce e convertibil in cifre sau practice combinatii, dar nu stiu nimic sau prea putin despre viata.

Numai distratii apercep realul, numai ei stiu sa descopere.”

din Bunul-simt ca paradox