Despre a spune vorbe mari, (2)

“Dincoace de credinta aceasta, ramane valabila o consecinta mai profana: nu e bine sa te pronunti prea in pripa si prea ritos despre ceva sau cineva si cu atat mai putin sa-ti iei angajamente pe care nu se stie daca ai sa le poti tine.

Sunt oameni entuziasti care, aprinzandu-se usor, apuca sa ia atitudini declarate care pe urma le pot fi pagubitoare, dar de la care le-ar veni oarecum sa mai dea inapoi; nu rareori imprejurarea e mult mai prejos de asemenea gesturi , iar cel in cauza se mai acopera si de ridicol, fie ca persevereaza, fie ca nu.”

paragraf care m-a pus pe ganduri amarui, eu avand la indemana o rezerva de entuziasm impresionanta. Din Simtul practic.

Despre a spune vorbe mari

” ‘Sa nu spui vorba mare’: cred ca acest precept popular vine din credinta in puterea magica a anumitor cuvinte si de aceea recomanda prudenta si masura in rostirea lor. Cine stie ce forte obscure ar putea fi declansate prin pronuntarea nechibzuita a anumitor cuvinte? Cine stie ce duh ascuns le poate auzi si ce urmari le poate da?”

va mai urma, care tare-i cu grija si potrivit ticluita
Din Simtul practic, da.

Fiecare vorba de prisos

“De nu gresesc, apostolul Pavel spune undeva intr-o epistola ca la Judecata de Apoi vom da socoteala pentru fiecare vorba de prisos pe care am rostit-o. Daca e asa, prea putini vor scapa si nu stiu cum ne vom descurca noi, ceilalti muritori.

Clauza aceasta imi pare, desigur, foarte severa, nu insa si nedreapta. Limbutia si trancaneala sunt pierzanie curata, nu incape indoiala. Vine o varsta cand cunoastem iuteala timpului si irosirea in zadar a celei mai mari parti din putinul ce ne ramane.

De cel risipit in lene si reverie nu e pacat, cel putin nu totdeauna, dar de cel de care ne jefuiesc flecarii si pisalogii sau de cel pe care-l prapadim noi insine sporovaind de pomana ar trebui sa ne fie jale.”

din Bunul-simt ca paradox