Multiplele sensuri ale marilor opere

“Operele mari sunt plurivoce; ele contin sensuri si semnificatii la care autorii lor poate ca nici nu s-au gandit, dar nu e deloc ilegitim sa le fie atribuite prin interpretari coerente si, bineinteles, corect raportate la text, care ramane acelasi chiar daca interpretarile muta eventual accentele sau dilata unele detalii.

Fiecare epoca poate gasi, dupa mentalitatea ei, noi sensuri in marile opere care de aceea nu sunt niciodata anacronice.”

de o eleganta larghete, din Simtul practic

Vreo cinci-sase

“(…) Insa acuma, poate la mine e o forma de imbatranire sau de ingustare a preocuparilor: citesc mai putin si cam aceleasi carti. Recitesc. Nu spun care sunt aceste carti, ele sunt putine, doar vreo cinci-sase…

-Bineinteles, una este Biblia.

-Una este Biblia, apoi Shakespeare, Montaigne, Seneca si Goethe. Sigur, daca ar fi sa adaug, mai pot adauga o gramada…”

din Politetea ca Arma

Sunt un cititor naiv

“Nu ma jenez sa marturisesc ca la cateva episoade, mai ales la ultima parte, am plans. Mi se intampla asta la anumite lecturi, nu intotdeauna la cele mai bune, dar matematic la Razboi si Pace, mai cu seama, tot asa, spre sfarsit.

Cum vedeti, sunt un cititor naiv, nu ‘lecturez’, , citesc pur si simplu, din interes pentru soarta eroilor din roman; nici de placerea propriu-zisa a textului nu-mi dau seama decat pe urma.

Dar cred ca, macar in privinta romanelor, cititorul cel mai bun e cititorul naiv care (sper pentru mine) nu e negresit un prost, nici un neavizat, poate nici chiar un incult.”

in Femeie, iata fiul tau din Alchimia Existentei

Sentimentul si legea marilor romane

“Sobrietatea nu se suprapune negresit cu moderatia si deloc cu mediocritatea, pe care in niciun caz, sub cuvant de sobrietate, nu se cuvine sa o preferam.

Numai artistilor mediocri le e rusine de sentimente. Si Balzac, si Stendhal, si Dostoievski, si Tolstoi, si atatia altii dintre cei mari, de fapt toti cei mari, imping in opera lor sentimentele omenesti pana la ultima consecinta, pana dincolo de paroxism, pana la un punct pe care spiritele mediocre nu-l pot concepe nici suporta.

Aceasta nu e lipsa de masura ci chiar masura geniului. Chiar sub aparentele cele mai seci, sub masca racelii si detasarii, marile romane sunt totdeauna sentimentale, asta le e legea, conditia eliminatorie.

Sentimentalismul e altceva, e disproportia dintre modicitatea reala a sentimentului si excedentul expresiei sale. Luciditatea extrema, fara de care nu exista mare romancier (nici mare cineast), are drept corolar o mare forta sentimentala.”

din Pana la capat, eseu din Alchimia Existentei

Vine insa o vreme

“Acum, spre ce lecturi va indreptati?

 

Toata viata, principala mea preocupare si placere a fost sa citesc. Vine insa o vreme cand nu mai ai chef. Poate sa apara o carte cat de pasionanta, nu ma intereseaza, fiindca de acum incolo nu mai am ce face cu ea; nici in tinerete nu citeam chiar ca sa fac impresie, dar nu ignoram acest efect.

 

Acum citesc numai ce-mi provoaca placere si mai recitesc ce mi-a placut candva; dar nici asta prea mult. Razboi si pace, cartea care mi-a placut cel mai mult, am citit-o de 14 ori si am scris, undeva, ca nu vreau sa mor pana nu o citesc pentru a 15-a oara. Si nu apuc, desi ar cam fi cazul sa nu aman prea mult.

 

Apropiindu-te de sfarsit, nu mai ai nevoie sa afli, de exemplu, date senzationale despre viitorul tarii, pentru ca tu nu mai poti sa contribui cu nimic la el. Nu mai are nicio importanta daca l-ai citit sau nu pe Kant. Si nici Balzac nu mai am rabdare sa citesc, ca in tinerete, si sa il urmaresc in suitele lui fascinante de amanunte, care ma fermecau altadata.

 

In ultimul timp, recitesc mai mult cartile pe care le-am scris.

 

 

Si va plac?

 

Pai, imi plac fiindca le-am scris pe gustul meu.”

 

din Breviar pentru pastrarea clipelor, Alexandru Paleologu in dialog cu Filip-Lucian Iorga

O carte necitita

“In mod evident, cartile -citite sau nu- au vietile lor. O carte necitita care te-a acompaniat toata viata din biblioteca are o influenta imperceptibila. Se produce un fel de osmoza: cartea aceea misca ceva in capul tau dar poate ca si capul tau creeaza in cartea respectiva lucruri pe care o sa le gasesti.

Pana la urma, familiaritatea cu o carte, chiar si numai ca obiect fizic, ajunge sa fasoneze ceva in gandirea ta. O carte necitita e mai bine sa o ai in casa decat sa nu o ai.“

 

din Breviar pentru pastrarea clipelor, Alexandru Paleologu in dialog cu Filip-Lucian Iorga