Despre reabilitari

September 6th, 2011 § Leave a Comment

“La Rochefoucauld spunea ca oricat de mare ar fi rusinea pe care am putea-o merita, sta in puterea noastra s-o rascumparam. Bineinteles, cu un pret tot atat de mare, care, desigur, trebuie sa fie, omeneste vorbind, neinchipuit de greu de platit si, fara indoiala, in niciun caz pe masura si puterile sufletesti ale unei firi comune.

Cine e in stare de un asemenea efort (care desigur e si de durata), merita nu numai o reabilitare totala si fara rezerve dar si o admiratie si un respect mai mari decat ar fi putut obtine anterior.”

din Despre lucrurile cu adevarat importante

A-ti impartasi viata

September 4th, 2011 § Leave a Comment

“Fiind o manifestare a libertatii, prietenia, diferit de afinitatile de rudenie, poate fi revocata.

Usurinta cu care, din motive accidentale si fara nicio disensiune sau conflict, se desfac legaturi de foarte familiara si quasicotidiana comunicare, dovedeste cat de superficiala si lipsita de continut sufletesc este pretinsa prietenie dintre oamenii comuni si mai dovedeste si mizeria si subumanitatea lor morala: a nu avea o reala nevoie de prietenie presupune a nu avea afecte umane reale nici in casnicie: soti, pariniti, copii, nu sunt altceva decat niste insi legati numai prin interese primare; cand aceste interese nu mai coincid, e uimitor cata funciara indiferenta sau chiar ostilitate iese la iveala intre fiinte care au trait laolalta, impartindu-si treburile dar nu si impartasindu-si viata.

amarui, din Despre lucrurile cu adevarat importante

“Deschide, sunt eu!”

September 2nd, 2011 § Leave a Comment

“Saint-Exupery spune undeva ca prietenul este acela la care nu te sfiesti sa bati in toiul noptii la usa strigandu-i: ‘Deschide, sunt eu!’

Unui prieten adevarat i se poate cere orice, dar nu i se poate pretinde nimic. De aceea, nimic nu e mai absurd si mai injust in prietenie decat reprosurile si intoarcerea serviciilor facute: acesta e, dealtfel, si sensul afirmatiei lui Aristotel ca intre prieteni nici nu e nevoie de dreptate.

Prietenia e dreapta prin ea insasi, ea e prin excelenta intruchiparea dreptatii.”

din Despre lucrurile cu adevarat importante

Marea prietenie

September 1st, 2011 § Leave a Comment

“Marea prietenie e fara indoiala tot asa de putin obisnuita ca marea dragoste. Ca si aceasta, ea nu e un fenomen natural ci unul de cultura, adica un produs al spiritului, care, potentand o pornire spontana si sporadica (gr. sporadikos: imprastiat: in cazul dragostei, instinctul perpetuarii, in cazul prieteniei, sociabilitatea), o transforma intr-un sentiment concentrat, constient si continuu.

Asa cum toti oamenii au, mai mult sau mai putin, o viata sentimentala, dar cei mai multi ignora marea iubire chiar daca-si inchipuie ca au parte de ea, toti avem relatii mai mult sau mai putin preferate cu unii dintre semeni.”

din Despre lucrurile cu adevarat importante

Prietenii si limitele largi

August 26th, 2011 § Leave a Comment

“Prietenia, daca e adevarata, e un sentiment profund, care presupune si un credit nu nelimitat, dar foarte larg facut partenerului. Mai ales daca greselile acestuia sunt grave si de natura sa-l izoleze socialmente, este nu numai o datorie de caritate, dar ar trebui sa fie un impuls al inimii sa-i dam intreaga noastra asistenta, mergand pana la a ne compromite public pentru el.

Fireste, intre obligatiile ce ne incumba in atari imprejurari este si cea de a-i atrage atentia si de a nu-i ascunde blamul nostru, dar trebuie sa existe si aici o masura, o cuviinta, un respect al libertatii celuilalt, care sa ne cenzureze excesul moralizator, cu atat mai mult cu cat fiecare stim foarte bine ca nici onorabilitatea noastra nu e perfecta.

Exista fireste o limita a rabdarii fata de abaterile prietenului, dar aceasta limita trebuie sa fie cat se poate de larga: acesta e si intelesul preceptului ‘sa ierti fratelui tau de saptezeci de ori cate sapte‘ “

din Despre lucrurile cu adevarat importante

Where Am I?

You are currently browsing the despre prietenie category at alexandrupaleologu.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.