Mediocritatea exceptionala

“Un stralucit eseist din Occident a scris urmatoarele cuvinte despre un alt prea fericit bard, cel de la Weimar:

‘Goethe, d’une mediocrite sans precedent’

Eu vad in aceste ultime doua vorbe, subliniate de autor, un elogiu foarte mare: o mediocritate fara precedent nu mai e deloc una mediocra, daca ma pot exprima astfel. Mediocritatea exceptionala a lui Goethe nu e altceva decat echilibrul unor forte launtrice irezistibile si opuse.”

pisicher, din Simtul practic.

Farmecul tineretii si farmecul maturitatii

“Mircea Mihaies: (…) Ce se pierde odata cu tineretea, ce se castiga odata cu batranetea?

Al. P.: – Se pierde prospetimea, un anumit farmec, o dragalasenie juvenila, o anumita naivitate infatuata, care are hazul si farmecul ei. La tineri, infatuarea merge bine. La batrani este odioasa! Un tanar neinfatuat si modest este suspect, e viitoare lichea. Dar un tanar nemodest si infatuat e fermecator!

Uneori infatuarea aceata nu se pierde cu varsta si atunci e un dezastru. Cunosc cazuri celebre, chiar de la noi din tara! Nu spun cine, persoana serioasa si mi se pare ca nu becher. Cu varsta, inafara de faptul ca se pierde acest farmec, omul castiga alt farmec, catre maturitate, cand incepe sa se insereze in textura somatica moartea, lent, prin anumite modificari ale dosului mainii, sau ale plasticitatii muschilor si a pielii.

Are Bogza un pasaj superb, in Cartea Oltului: cand Oltul trece in Valahia, intr-o zona de deal si pomi fructiferi, capata acea gratie melancolica asemenea unei femei care a cunoscut si iubirea si durerea, si inca este dezirabila, si inca are sani destul de frumosi, dar au inceput sa apara mici riduri…”

din Despre Batranete, in Politetea ca Arma

Scurt pe doi despre valori

“Spunea, daca-mi amintesc bine, Gobineau, ca sunt in lume numai doua valori: ‘Il y a l’amour, puis le travail, puis rien’ “

din Alchimia existentei

PS: sa aveti un an in care sa faceti foarte putin rabat de la valorile importante pentru un suflet elegant. La multi ani!

Baba care se piaptana cand arde satul

“M-am gandit insa intotdeauna ca baba aia care se piaptana in timp ce satul arde da o superba lectie de tinuta. Nu-i un motiv sa nu te piepteni fiindca arde satul.”

din Politetea ca Arma

Prezentul care trece prea repede

“Sunt dupa-amiezi insorite de sfarsit de septembrie sau inceput de octombrie, cand trecand pe strazi tacute, cu case vechi, salcami si nalbe, auzi printr-o fereastra deschisa acorduri de pian. Sentimentul care te cuprinde atunci e o dulce sfasiere, o voluptuoasa tristete, un tainic regret.

Timpul parca trece mai incet sau deloc, clipa incearca sa stea, sa se-ntinda, -se prelungeste cat poate dar nu poate sta: ‘Verweile doch, du bist so schon!’ Sunetele pianului te invaluie dar luneca, trec, in zadar se succed. Treci incet mai departe, acordurile pianului scad, amutesc: cine oare canta? Te desparti, grabesti pasul, te-ai dus.

Ai perceput astfel foarte acut prezentul si calitatea lui tranzitorie. Acest sentiment e melancolia (…)”

din Bunul-simt ca paradox