Cand petrece cuplul cel mai bine?

“Baietii pregeta sa se insoare; daca o fac, e sub rezerva divortului. Diverse aventuri in dreapta si in stanga, surogate de donjuanism. Apoi, ce? Viata usoara, plictiseala.

Raman fetele nemaritate. Ce tristete! Asa se alimenteaza, in buna masura, feminismul, aceasta erezie contra naturii si a gratiei.

Ce rost are casatoria, daca nu e pentru toata viata? Dragostea nu inseamna numai tinerete, voluptate, romante si apoi plictiseala, goana dupa altceva, care e mereu acelasi lucru.

Dragostea e de la tinerete pana la batranete, iar cuplul petrece din ce in ce mai bine pe masura ce se apropie de moarte (bineinteles, daca are simtul divinului). Petrece din ce in ce mai bine, in ciuda pierderii puterilor, in ciuda tuturor necazurilor. Lucru cu adevarat important, cel mai important: a petrece cat mai bine. Ganditi-va la toate intelesurile acestui cuvant. La toate. Inclusiv la cel mai frivol.”

din Despre lucrurile cu adevarat importante

Prezentul care trece prea repede

“Sunt dupa-amiezi insorite de sfarsit de septembrie sau inceput de octombrie, cand trecand pe strazi tacute, cu case vechi, salcami si nalbe, auzi printr-o fereastra deschisa acorduri de pian. Sentimentul care te cuprinde atunci e o dulce sfasiere, o voluptuoasa tristete, un tainic regret.

Timpul parca trece mai incet sau deloc, clipa incearca sa stea, sa se-ntinda, -se prelungeste cat poate dar nu poate sta: ‘Verweile doch, du bist so schon!’ Sunetele pianului te invaluie dar luneca, trec, in zadar se succed. Treci incet mai departe, acordurile pianului scad, amutesc: cine oare canta? Te desparti, grabesti pasul, te-ai dus.

Ai perceput astfel foarte acut prezentul si calitatea lui tranzitorie. Acest sentiment e melancolia (…)”

din Bunul-simt ca paradox

Incapabilii de lene

“Nu e timp mai irevocabil pierdut decat cel confiscat de formalitati, prezente obligate si activitati marginale. Viata fiind temporala, fiecare ora rapita ne sfarteca existenta, ne mutileaza, ne amputeaza fiinta.

Cronofagia este un asasinat; fiecare pisalog e un atentator, dar lenea activa e cea mai perfida forma a genocidului. Toti aferatii, pseudoeficientii, coplesitii si coplesitorii cu treburi sunt niste incapabili de reculegere, de rabdare, de rabdatoare si lenta gandire, de concentrare pe probleme esentiale.

Daca n-ar avea activitatea, n-ar sti ce sa faca.”

din Bunul-simt ca paradox

Fiecare vorba de prisos

“De nu gresesc, apostolul Pavel spune undeva intr-o epistola ca la Judecata de Apoi vom da socoteala pentru fiecare vorba de prisos pe care am rostit-o. Daca e asa, prea putini vor scapa si nu stiu cum ne vom descurca noi, ceilalti muritori.

Clauza aceasta imi pare, desigur, foarte severa, nu insa si nedreapta. Limbutia si trancaneala sunt pierzanie curata, nu incape indoiala. Vine o varsta cand cunoastem iuteala timpului si irosirea in zadar a celei mai mari parti din putinul ce ne ramane.

De cel risipit in lene si reverie nu e pacat, cel putin nu totdeauna, dar de cel de care ne jefuiesc flecarii si pisalogii sau de cel pe care-l prapadim noi insine sporovaind de pomana ar trebui sa ne fie jale.”

din Bunul-simt ca paradox